Pe cont propriu

tumblr_ln6bkmIjlR1qeeye5o1_500_large_largeÎncerc să mă regăsesc, să gândesc lucrurile la rece, să le pun cap coadă şi să le înţeleg.E perioada aceea în care simţi nevoia să respiri, să iei o pauză, să te gândeşti la ce vrei să faci, la cine ai fost şi la cine ai devenit. E momentul în care faci calcule, câţi oameni au plecat, câţi oameni au mai rămas şi câţi ai mai câştigat.Momentul în care ţi-ai dori să opreşti un străin şi să îi spui tot ce ai pe suflet deşi asta nu te-ar ajuta la nimic. E acea clipă în care îţi spui că dacă ai aduna toate grijile tale şi le-ai arunca într-o mare, ar pluti acolo şi ai uita de ele dar tu tot le-ai purta cu tine, le-ai simţi greutatea pe umărul tău.Momentul în care aştepţi ca Dumnezeu să nu mai tacă, să-ţi dea un semn, să-ţi zică ce să faci, încotro să apuci…

Acele zile pustii în care toate dimineţile par la fel de reci, de seci şi fără căldură în ele ori fără prevestiţia a ceva bun.

Şi eu, sunt tot aici, sunt  o trecătoare ce se opreşte din când în când să mai privească în jur, să se întrebe cum ar fi fost dacă şi să acţioneze după cum simte fără să îi fie teamă.Deşi timpul zboară repede, al meu, parcă stă închis într-o cutie şi parcă îmi face în ciudă.Şi lacrimile parcă nu mai au rost, parcă nu mai ajută la descărcare şi-au pierdut din rol…

Acum totul se schimbă şi alunec cu grabă spre o direcţie, şi realizez că e momentul să nu mai fiu copil, să nu mai aştept ca mama sau tata să decidă pentru mine ori să rezolve problemele mele…

acum sunt pe cont propriu şi mi-e frică.

Cuvinte mute

AyaMC49CMAErTDW_large.jpg_largeCând ai multe de spus dar cuvintele fug de tine şi le cauţi în zadar prin ce alegi să vorbeşti? Se poate să fie unul din acele momente în care încerci să dai un sens lucrurilor din jurul tău dar să nu ştii nici măcar tu ce vrei sau cine eşti, sau una din acele zile în care nu te recunoşti şi porneşti în căutarea ta gândindu-te că dacă vei reuşi să te regăseşti lucrurile vor redeveni la normal, dar descoperi că de fapt persoana care erai înainte stă undeva ascunsă şi nu te ascultă…

Te vezi diferit şi nu ştii dacă e bine să continui aşa sau dacă trebuie să te întorci înapoi şi să fii vechea tu, şi dacă totuşi ar fi necesară întoarcerea s-ar mai putea schimba ceva? Ai mai putea fi cine ai fost odată?

E una din acele zile în care te simţi pătată din toate punctele de vedere şi reputaţia ta în faţa lui Dumnezeu dar şi în faţa ta nu mai poate fi schimbată în bine.Unul din minutele în care ţi-ai dori ca timpul să îngheţe şi totul în jurul tău să dispară deşi te temi de singurătate.

E una din acele zile în care gândul îţi zboară către trecut, către oamenii pe care îi iubeşti şi care cândva făceau parte din viaţa ta iar acum sunt doar amintiri închise într-un cufăr vechi…

Ai avea atât de multe de spus, dar sufletul parcă se transformă în gheaţă şi nu ştie cum să se deschidă aşa cum făcea odinioară.

Abandon

abandonŞtiu că m-am schimbat, ştiu că am părăsit drumul pe care altă dată îl urmam cu bucurie, înţeleg că locul meu nu mai este acolo, sau poate nici măcar nu a fost dar eu m-am agăţat cu tărie de el, însă nu şi acum.L-am abandonat în sfârşit şi am priceput, oamenii nu sunt meniţi să rămână pentru totdeauna lângă tine, ei doar urcă în trenul tău până ajung la staţia dorită iar apoi coboară şi te lasă în urmă, unii se mai întorc dar alţii pleacă pentru totdeauna.De fapt, ţin să cred că ştiam deja acest lucru, însă ceea ce nu ştiam eu este faptul că nu trebuie să suferi în urma plecării lor ci trebuie doar să pricepi că ei nu mai sunt lângă tine.

Doamne, unde eşti?

uby-meu-sa-nu-fii-niciodata-trist_e67aedeeaaa4ffMă simt sleită de puteri, dar nu fizic ci sufleteşte.

Sufletul îmi este culcat la pământ, trecut prin vânturi, prin furtuni şi chiar prin uragane pe care de cele mai multe ori nu le-am înţeles.

Nici azi nu le înţeleg, nici azi nu am aflat cum ar trebui să reacţionez sau ce ar trebui să fac ca să ameliorez situaţia.

Mi s-a spus să apelez la TINE, şi de fiecare dată am făcut acest lucru, dar acum mă simt departe până şi de TINE.Acum mă simt pierdută de tot ce este în jurul meu.

Văd mulţi oameni care au nevoie de ajutor, văd mulţi oameni cărora nu le pasă, văd mulţi oameni care aruncă vina asupra ta deşi tu nu ai greşit cu nimic.

Cineva m-a învăţat să îi înţeleg, aşa că acum încerc să pun acest lucru în aplicare, şi chiar reuşesc.

Pot să îi scuz. Continue reading

P.S. Te iubesc!

Nu am cuvinte să pot descrie sentimentele ce au pus stăpânire pe mine în aceste momente.E o panică în jurul meu, simt fiori reci prin tot corpul, inima îmi bate cu putere şi ceva mă face să vreau să stau cât mai aproape de tine, să-ţi simt respiraţia, buzele calde, şi braţele puternice încolăcite în jurul meu.Simt o teamă pe care nu o pot descrie, dar cu toate acestea continui să te privesc în ochi fără să aştept vorbe ci doar să savurez momentul de tăcere.Privirea ta e caldă, iar chipul senin, te simt şi nu mă satur…Te am şi ştiu că sunt în siguranţă, dintr-o dată nu mai contează nimic altceva în afară de tine, problemele, grijile şi toate celelalte lucruri sunt undeva departe şi nu mă pot ajunge. Simt o pace imensă în suflet, simt căldura pe care inima ta mi-o trimite şi ştiu că aici şi acum sunt în locul potrivit cu persoana potrivită. Acest moment pare să dureze veşnic. Tresar de bucurie, fiori mulţi trec prin tot trupul meu şi realizez că am o dorinţă imensă de a te cuprinde în braţe şi de a nu-ţi mai da drumul niciodată. Eşti al meu, mereu vei fi, El mi te-a dat pentru că aveam nevoie unul de celălalt.

P.S. TE IUBESC!

Şi-mi vine câteodată…

Şi-mi vine câteodată să arunc cu grijile, problemele , cu mâinile sus în aer

Să las greutăţile să treacă şi să nu le mai dau frâu liber să mă atace. Să încui uşa inimii cu un lacăt gros care să nu poată fi deschis de nimeni altcineva în afară de tine.Şi-mi vine câteodată să plâng, să urlu şi să dau afară tot ce simt, dar mă rezum la tăcere şi la zâmbete false, la vestitul “sunt bine” pentru că nu trebuie să ştie toată lumea ce am, unii chiar nu îţi vor binele.Şi-mi vine câteodată să mă plimb prin natură, să te ţin de mână şi să îţi zâmbesc…Şi-mi vine câteodată să las totul şi să fug cu tine spre oriunde…

Lacrimile…

Lacrimile ce curg pe obrazul ei nu pot să prindă viaţă ca să vorbească şi să spună celor din jur ce simte ea, nu pot să alunge întunericul ce îi cuprinde inima sau să o facă să zâmbească atunci când sufletul se sfărâmă în bucăţele.Lacrimile nu pot decât să o ajute să îşi ducă povara mai departe, să se descarce de grămăjoara de gânduri şi sentimente negative pe care sufletul ei de atâta timp le-a strâns acolo.Şi-ar fi dorit ea ca acestea să fie mesagerul ei, să nu mai fie nevoită să spună de fiecare dată ce simte, ce o doare, pentru că nici măcar ea nu este în stare să descrie paharul cu gust de pelin pe care îl bea, şi de aceea uneori alege să tacă şi să fugă de ochii lumii. Are totuşi o nădejde în Dumnezeu, şi până nu de mult mai avea inimi în faţa cărora se putea deschide, dar acum a rămas doar ea, împreună cu lacrimile.Mulţi cred că se victimizează, ea însă ştie cu adevărat ce este în sufletul ei…