Mai bine mai târziu decât niciodată

abandonareCâteodată mă întreb cum pot fi atât de proastă?

Cum pot să cred în oameni care nu fac altceva decât să îşi bată joc de tine?

Când am să realizez că oamenii nu îşi urmăresc decât propriul lor scop şi că pentru asta te calcă în picioare dacă e nevoie?

De ce trebuie eu mereu să cred că ei chiar au o parte bună şi chiar vorbesc cu sufletul deschis când mi-au demonstrat-o clar că de fapt lucrurile nu sunt aşa.

Sunt proastă, naivă şi oarbă , altceva nu pot să înţeleg. Măcar o scuză să am.Sau poate am văzut doar ce mi-am dorit eu să văd şi nu adevărul care stătea în faţa mea.

Cum am putut să las astfel de oameni să intre în viaţa mea?

Cum am putut să îi admir chiar şi pentru o clipă…

Dar, mai bine mai târziu decât niciodată.

Advertisements

One thought on “Mai bine mai târziu decât niciodată

  1. Dragă Lavi. Văd ca ești supărată. E drept ca trăim într-o lume imperfectă, cu oameni imperfecți, care știu tare bine să rănească. dar asta sa nu te împiedice sa iubești. Iubește, iartă și continuă sa iubești. În felul acesta oamenii vor învăța ceva de la tine, ca se poate trai și într-un alt fel. Îți doresc o zi liniștită, și hai permiteți să fii fericită pentru că ai motive. 🙂 . Te îmbrățișez.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s